A jucat la Poli, iar acum va încerca să le încurce pe Barça și Milan în Ligă! Ce plan are pentru a pune mâna pe tricoul lui Lionel Messi :)

Redactor:
Radu Faur
A jucat la Poli, iar acum va încerca să le încurce pe Barça și Milan în Ligă! Ce plan are pentru a pune mâna pe tricoul lui Lionel Messi :)
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Cisovsky a ajuns în două luni de la o echipă retrogradată în grupele Ligii Campionilor. După un parcurs excelent în preliminarii, noua sa echipă, Viktoria Plzen, le va întâlni în grupe pe FC Barcelona, pe AC Milan și pe BATE Borisov.

Ce șanse crezi că aveți în meciurile cu Barcelona și Milan?
Sunt două echipe foarte mari, își propun în fiecare an să câștige trofeul Champions League și au o experiență mult mai mare decât noi. Pentru mine e prima participare în grupele Ligii. Este o grupă de vis, chiar dacă visul meu a fost să joc în această competiție cu Poli Timișoara.

Ai fost vreodată fanul Barcei sau al Milanului?
Nu am fost fan, dar i-am admirat pe cei de la Milan când îi aveau pe Gullit, Van Basten, Rijkaard. Eram foarte tânăr atunci. Am o admirație la fel de mare pentru Barcelona în ultimii ani.

Cu cine vei face schimb de tricouri?
M-aș mulțumi cu orice tricou, începând de la fundași. Pique, Alves, Abidal, Puyol, Iniesta, Villa, Messi, nu contează. Bineînțeles, cel mai bun jucător din lume este Messi, cu toții vrem tricoul lui. Poate vom trage la sorți în vestiar, înainte de meci, să vedem cine merge să îi ceară tricoul.

Te gândești la locul trei în grupă?
E clar că Barcelona și Milan sunt favoritele grupei, iar noi ne vom lupta pentru locul trei cu BATE Borisov. Ei au mai jucat în faza grupelor, dar noi suntem o mare surpriză pentru toată Europa. Am eliminat Rosenborg și FC Copenhaga și am obținut șase victorii în cele trei tururi preliminare pe care le-am jucat.

Rapid m-a sunat la zece minute după ce am semnat cu Viktoria

Cum te simți la Viktoria?
Este o atmosferă foarte bună, mai ales după rezultatele din preliminariile Ligii. Plzen nu este cea mai mare echipă din Cehia, dar a câștigat titlul sezonul trecut. Este un club mic. Dacă e să facem o comparație cu România, e un fel de Gaz Metan Mediaș. Orașul are 180.000 de locuitori și cel mai popular sport era până nu demult hocheiul. Însă acum vine tot mai multă lume la fotbal. Se construiește și un nou stadion, de 12.000 de locuri. În Liga Campionilor vom juca pe stadionul Slaviei Praga.

Te bucuri că ai plecat de la Timișoara?
Acum, da, pentru că mă simt foarte bine la Plzen, mă simt norocos că voi juca împotriva celor de la Milan și Barcelona. Dar când am plecat, mi-a fost foarte greu. Am vrut să îmi închei cariera la Timișoara și asta aș fi făcut, dacă am fi rămas în prima ligă. Sper ca Poli să promoveze. Eu am deja 32 de ani și nu cred că voi mai putea juca vreodată la Timișoara, dar sigur voi mai merge să îmi vizitez prietenii de acolo.

Chiar așa mult ți-a plăcut în Timișoara?
Da. Erau multe probleme la club, dar atmosfera de la echipă și din tribune era fantastică. Am jucat în meciuri foarte tari, cu Steaua, Dinamo, CFR Cluj sau Vaslui… Cel mai mult îmi plăcea când jucam pe teren propriu. Nu voi putea uita niciodată meciul cu Șahtior sau cu celelalte, la care stadionul era plin.

După ce ai plecat de la Poli, ai avut oferte de la alte echipe românești?
Am avut câteva discuții cu Rapid, însă atunci încă eram sub contract cu Poli. După ce am plecat de la Timișoara am tot așteptat să mă sune cei de la Rapid. Au intrat apoi pe fir Slovan Bratislava și Viktoria Plzen. Rapid a fost prima opțiune, dar m-a sunat la zece minute după ce semnasem cu Plzen.

6 victorii în 6 meciuri a obținut Viktoria Plzen în preliminariile Ligii. Cisovsky a fost titular în toate partidele

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
„Vreau să mă rănesc”. Cum a apărut Pep Guardiola după dezastrul cu Feyenoord. Contraperformanță unică
„Vreau să mă rănesc”. Cum a apărut Pep Guardiola după dezastrul cu Feyenoord. Contraperformanță unică
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Ultima oră. Şoc pe piaţa transferurilor. Spaniolii anunţă că Barcelona îl vrea pe jucătorul român cu clauză de 25 de milioane de euro
Ultima oră. Şoc pe piaţa transferurilor. Spaniolii anunţă că Barcelona îl vrea pe jucătorul român cu clauză de 25 de…
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
ȘOC! Gina Pistol l-a PRINS pe Smiley cu altă FEMEIE. A făcut sute de kilometri ca să o vadă
ȘOC! Gina Pistol l-a PRINS pe Smiley cu altă FEMEIE. A făcut sute de kilometri ca să o vadă
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Cine l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul celor mai bogaţi oameni din România. Pe ce loc a ajuns miliardarul român
Cine l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul celor mai bogaţi oameni din România. Pe ce loc a ajuns miliardarul…
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Au fost interzise! Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum
Au fost interzise! Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Preşedintele din Chile, vizat de o anchetă după o acuzaţie de hărţuire sexuală
Preşedintele din Chile, vizat de o anchetă după o acuzaţie de hărţuire sexuală
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Cum arată casa lui Călin Georgescu, acolo unde este, de fapt, sediul de campanie al candidatului la alegerile prezidențiale
Cum arată casa lui Călin Georgescu, acolo unde este, de fapt, sediul de campanie al candidatului la alegerile prezidențiale
×